Expoziții și Evenimente

Afis GUMELNITA

Pornind de la diversitatea colecțiilor Muzeului Municipiului București și ale Muzeului Civilizației Gumelnița din Oltenița în ceea ce privește tipologia de obiecte amintite mai sus, precum și de la recentul parteneriat semnat de mai multe instituții muzeale (între care și Muzeul Municipiului București), care a permis reluarea cercetărilor arheologice sistematice în așezarea eponimă a culturii Gumelnița acum mai bine de trei ani, propunem publicului nostru o expoziție monografică asupra uneia dintre cele mai importante culturi neolitice din România.

Expoziția-eveniment va aborda o serie de registre tematice, precum contextul general al neoliticului și eneoliticului în sud-estul României, locuirea, hrana, ceramica și primele obiecte metalice, relația cu alte populații, de la imagine la imaginar.

Expoziția va putea fi vizitată la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2) în perioada 19 mai 2021 – 1 mai 2022.

Primăria municipiului Olteniţa, alături de Direcţia de Cultură Olteniţa, prin intermediul Muzeului Civilizaţiei Gumelniţa, organizează în data de 23 Aprilie 2021, sub egida "Zilelor Oraşului Olteniţa", două miniexpoziţii de fotografie în aer liber: Olteniţa de odinioară şi Olteniţa - reper cartografic.
Expoziţiile sunt organizate în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie al României şi Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi.


Locul de desfăşurare: Parcul Central precum şi în piaţeta din faţa Turnului de Apă, intre orele 08:00 - 16:00.

Theodor Zavalaş
Manager

Direcţia de Cultură Olteniţa
0727.845.536 / 0242.511.174


 176038013 957279145081011 3806588891354813787 n

Din anul 2019, Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa din cadrul Direcţiei de Cultură Olteniţa a primit un nou spaţiu expozitional, aflat pe strada Argeşului nr 6A, lângă parcul central şi vechiul Turn de Apă al oraşului.
În acest spaţiu a fost realizată o expoziţie destinată exclusiv culturii Gumelniţa care surprinde aspecte din viaţa comunităţilor gumelniţene bazate pe cele mai noi descoperiri şi cercetări arheologice.
Expoziţia dispune de un spaţiu generos cu 11 vitrine, dintre care în 3 au fost realizate diorame cu reconstituirea Măgurei Gumelniţa şi aspecte ale unei case gumelniţene.
Turul expoziţiei începe din centru unde este amplasată vitrina care are reconstituită Măgura Gumelniţa la o scara de 1:100.
Sunt explicate în fiecare vitrină date despre agricultură, exploatarea resurselor faunistice, metalurgie, habitat, religie dar şi rit/ritual funerar.

Expoziții și Evenimente

Fotografii de la evenimente

Contact

Adresa: Muzeul Civilizației Gumelnița, str. Argeșului nr. 101, 915400 Oltenița, jud. Călărași, România.
Telefon/fax: 0242.511.174

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

fbMuzeul Civilizației Gumelnița pe Facebook

Program și acces

Programul de vizitare al muzeului pentru localuri ( Str. Argeșului nr. 6A și Str. Argeșului nr. 101) 

• Luni – închis pentru vizitare/lucru cu publicul;

• Marți – Vineri între orele 08:00 – 16:00;

• Sâmbătă între orele 09:00 – 17:00.

• Duminică – închis

AFCN